O rețea privată virtuală (din engleză: virtual private network, prescurtat VPN) extinde o rețea privată peste o rețea publică, precum internetul. Permite unui calculator sau unui dispozitiv ce poate fi conectat la rețea să trimită și să primească date peste rețele publice sau comune ca și cum ar fi conectat la rețeaua privată, beneficiind în același timp de funcționalitatea, securitatea și politicile rețelei publice.

Mesajele din traficul de tip VPN pot fi transmise prin intermediul infrastructurii unei rețele publice de date (ex: Internet) folosind protocoalele standard, sau prin intermediul unei rețele private a furnizorului de servicii Internet (ISP), pusă la dispoziție publicului.

Aceste tipuri de conexiuni oferă o alternativă cu cost redus, în comparație cu rețelele dedicate de tip WAN private, oferind posibilitatea de conectare a comutatoarelor de telecomunicații la rețeaua internă a unei companii prin cablu, xDSL, sau dial-up. Conexiunile VPN sunt ușor de implementat peste infrastructurile publice existente, și oferă o alternativă în comparație cu rețelele dedicate private cum ar fi cele de tip Frame Relay sau ATM, care în general sunt mai scumpe.

Rețelele VPN oferă mai multe avantaje: prețuri redus pentru implementare / funcționare / administrare / întreținere, securitate informațională sporită (aproape ca la rețelele private propriu-zise, tradiționale), scalabilitate, acces simplificat și, în sfârșit, compatibilitate cu rețelele publice de mare viteză.

VPN-urile sigure folosesc protocoale de tunelare criptate. Acestea sunt protocoale criptice (codificate) care asigură confidențialitatea (blocând intrușii), autenticitatea expeditorului și integritatea mesajelor. Dacă sunt alese, implementate și utilizate în mod corespunzător, astfel de tehnici pot asigura comunicații sigure chiar în cadrul unei rețele nefiabile.