Dynamic Host Configuration Protocol

DHCP (Dynamic Host Configuration Protocol) este un protocol TCP/IP care dă posibilitatea unei reţele private, conectate la internet, să aloce o adresă IP unui calculator gazdă care urmează a se conecta la acea reţea. DHCP este un mediu client server, urmaş al protocolului BOOTP, utilizat pentru alocarea dinamică a adreselor de IP, serverelor DNS (Domain Name Service), WINS (Windows Internet Name Service ) şi a default gateway.

DHCP a fost proiectat şi dezvoltat sub auspiciile Internet Engeneering Task Force (IETF). Microsoft a fost prima firmă care a introdus în 1994 DHCP, odată cu lansarea lui Windows NT Server 3.5. Conceptele au fost preluate şi de firma MacIntosh, care a introdus alocarea dinamică a adreselor în reţelele sale. 

DHCP este complet definit de următoarele Request For Comments: 

- RFC 1533: DHCP options and BOOTP Vendor extension 
- RFC 1534: Interoperation between DHCP and BOOTP 
- RFC 1541: DHCP 
- RFC 1542: Clasifications and extensions for Bootstrap Protocol 

Cel mai interesant este RFC 1541, care defineşte structura şi funcţionalitatea lui DHCP.

Cum lucrează DHCP?

Clienţii DHCP caută în reţea servere DHCP, de la care încearcă să obţină, pe o durată limitată de timp, o identitate (adresă IP, mască de reţea, adresă pentru default gateway). Un dispozitiv cu mai multe interfeţe (router, calculator cu mai multe NIC-uri, etc.) trebuie să utilizeze DHCP pentru obţinerea dinamică a parametrilor fiecărei interfeţe.